Un bărbat originar din Republica Moldova a primit, în urmă cu două zile, interdicţie timp de trei ani de zile pe teritoriul Ucrainei, atunci când oamenii legii au descoperit ce avea în torpedoul maşinii sale, atunci când încerca să intre în respectiva ţară.
Mai exact, bărbatul a trebuit să facă cale întoarsă din drumul său spre Ucraina, în momentul în care poliţiştii de frontieră au descoperit că avea în maşina sa, o Dacie Logan, 25 de panglici „Sfântul Gheorghe“.
Acestea au fost catalogate de către Poliţia de Frontieră a Ucrainei ca fiind „obiecte cu caracter propagandistic“. Astfel, bărbatul s-a ales cu interdicţia de a intra pe teritoriul statului vecin timp de trei ani. Moldoveanul a încercat să-şi justifice fapta afirmând că a primit panglicile la un eveniment în Rusia, însă a uitat să le lase acasă, notează Adevărul.
Însă, el nu a fost crezut de către autorităţile ucrainene, mai ales că panglica „Sfântul Gheorghe“ este interzisă la Kiev, încă din 2014, fiind considerat un obiect asociat cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.